7smart

7smart e un ceva care formuleaza toate intrebarile evidente, pe care nu ti le-ai pus niciodata. E un mic blog verde mancator de stand-up comedy, care sta la panda si vede tot ceea ce tu n-ai vazut (inca). I'm watching youuu (Muhahaha)!!!

07 decembrie 2006

Eu am vrut sa ma fac....

Cand eram mic, nu mi-am dorit o meserie aspirationala. Nu voiam sa ma fac doctor, inginer sau aviator. Nici macar secretar de partid. Cautam o meserie cu cat mai putine responsabilitati. Asa ca am vrut sa ma fac geamgiu. In opinia mea, ca geamgiu trebuia sa stii doar 3 chestii: sa tai geamul (cu diamant!), sa bati niste cuisoare pe rama (cat sa stea geamul) si sa pui chit. Nu era mai dificil decat mersul la gradinita!

Asa ca am aplicat teoria acasa, incercand sa tai (rotund, cum vazusem in filme cu spargatori) geamul de la usa de la bucatarie, folosind inelul cu “piatra de diamant” al mamei. Bineinteles ca tentativa a curmat instant cariera mea de geamgiu, printr-o corectie (nepollitically corect!) a mamei, plus admonestarea finala: “Geamgiu vrei sa te faci? Asta e meserie? Daca erai fata, voiai sa te faci coafeza?”

Well, dupa atatia ani de la nefericitul eveniment, nu sunt invidios ca nu am ajuns coafeza (desi mama lu’ Harry Potter a demonstrat ca nu e o meserie rea) sau geamgiu. Sunt invidios in schimb ca cineva s-a gandit cand era mic sa se declare “prost”. Pur si simplu. Si – sustinut de parinti - a fost consecvent, si a oficializat chestia asta. How cool is that! Sa treci prin scoala fara sa fii obligat sa inveti nimic (frate, sunt prost, doh!), de unde sa stiu eu........................ (puneti aici toate lucrurile alea inutile pe care le-ati invatat pe dinafara, gen Clorurarea catalitică a benzenului, Scrisoarea lui Neacsu din Campulung, Interacţiunea radiaţiei nucleare cu substanţa ,ce a spus Calinescu despre Eminescu, cum arata graficul functiei logaritm etc). Sau cum e sa nu te duci la munca niciodata (eu de profesie sunt prost, cine sa ma angajeze?)

Cert e faptul ca - pentru ca s-a autodeclarat prost/retarded – Pete Costello a primit timp de 20 de ani de la statul american peste 111.000 USD. Insa finalul nu a fost fericit. Pentru ca intotdeauna un prost veritabil bate un prost prefacut. Imaginati-va ca intr-o zi un politist i-a ars o amenda lui Costello. Aiurea. Si Costello a protestat. Coerent. Adica nu i-a zis “bey, esti prost?”, i-a zis “domnu’ politist, faceti o greseala, conform legii nu trebuia sa...”. La care politistu’ s-a prins imediat: “Ba, tu faci pe desteptu’ cu mine?”. Prin urmare, Pete Costello a fost dovedit ca e destept, a fost arestat, si va trebui sa inapoieze cei 111.000 USD (stirea pe scurt aici).

P.S.
Deci, ce ati vrut sa va faceti cand erati mici?

05 decembrie 2006

Oooof, marketingul meu!

Teoria (pompos numita) “marketing integrat” zice ca pentru a porni un nou bussiness, ai nevoie de multe lucruri care fac "fusion": un brand cunoscut in spate, o investitie serioasa, implicarea unor personalitati ca “endorsement”, numele afacerii sa spuna intr-un oarecare fel ca ai expertiza in domeniu etc.

Eu eram convins ca teoria nu functioneaza: Mercedes vinde masini? Vinde! E un brand de succes? E! Ce legatura are numele Mercedes cu masina? Din cate stiu, Mercedes vine (dupa o excursie prin latino–spaniola), de la Maria de la Mercedes, care in engleza e Mary of Mercies, si pentru toti Virgin Mary. Pe scurt, Mercedes = Maria cea Neprihanita. In consecinta, e mai multa logica in faptul ca “Mercedesa” a nascut-o pe “Stralucirea”, asa cum aflam de aici, decat ca Mercedes sa fie o decapotabila cu 200 de cai, ABS si inchidere centralizata (protestez si eu pe aceasta impotriva celei de-a doua rapiri a Stralucirii, si abia astept sa vad cum se termina trilogia).

Astazi insa am gasit the ultimate arogance fata de cei care teoretizeaza marketingul fara sa il aplice ca la carte. Conform unei surse irefutabile, Sorinel Pustiu si-a deschis propria gradinita, investind 350.000 euro. Inainte sa radeti superior, treceti prin lista de mai jos:

Ce trebuia Sorinel Pustiu sa faca pentru un start de succes?
1. Brand cunoscut in spate: pai cine sustine ca n-a auzit pana azi de Sorinel Pustiu sa plece de pe blog ca e ipocrit
2. Investitie serioasa: ca sa zic asa, eu nu cunosc pe nimeni altcineva care are 350k - banii lui de buzunar - ca sa inceapa o afacere de marimea unei gradinite!
3. Personalitati ca endorsement: Directoarea gradinitei este Patricia Teicu, fiica lui Marius Teicu (un fel de Sting autohton al anilor 80 – ascultati precursorul lui Field of Gold aici)
4. Last but not least: numele sa spuna ca ai expertiza in domeniu! Sorinel Pustiu = Gradinita! Brilliant! Pai pe bune, v-ati fi trimis copii la gradinita lui “Vali Vijelie”? Sau la cresa lui Nicu Gheara? Din punctul meu de vedere, nu exista potriveala mai mare decat sa iti trimiti pustiu' la Sorinel Pustiu. Parca il si vad pe ala mic intrand in casa, nemultumit de masina familiei: tati, daca n-ai invatat meserie de mic, nu o sa ai Mercedes niciodata! Si apoi pleaca spre camera lui, cantand “Oooooof, gradinita meeaa!, Oooof, masina mea!”

29 noiembrie 2006

Powerless!

7smart a absentat cu motiv intemeiat. Am fost powerless. Sa ma explic. Totul a inceput de la obiceiul meu neintentionat de a uita sa platesc cate o factura de curent in cazul evenimentelor speciale : de concediu, de ziua in care un pensionar mi-a furat factura din cutia de scrisori si a fugit cu ea for no particular reason, de ziua in care am crezut ca factura era platita (si de fapt nu era) etc.

Cine si-ar fi putut inchipui ca si Electrica are obiceiul de a nu te anunta cand tu nu iti platesti facturi din martie, iulie, octombrie... Ea iti emite cat se poate de candid facturi corecte pe luna in curs – facturi pe care nu apare in vreun fel ca ai fi dator... pana cand intr-o zi se enerveaza si - fara vreun avertisment – iti taie curentul. Trosc. Bezna. Eu “bai frate, suntem ca in comunism, cade lumina aiurea...”. Dau sa plec spre benzinarie, intr-un quest dupa lanterna si baterii (chiar ma gandeam ca nu am vazut pe TV reclame la lanterne, si asta imi face alegerea dificila). Cand – pe hol – lumini, muzica bubuia din apartamentul vecin, cooomaaaandanteee cheeee guevaaaraaa, viva la revolucion. Freeeze! Cum naiba au astia curent? Ma intorc in apartament: Bezna! Deci e personal. Adica nu “s-a taiat curentul”, ci “mi-au taiat curentul”.

A urmat batalia cu sistemul. Mers din ghiseu in ghiseu precum Asterix si Obelix incercand sa aflu cum pot sa imi primesc curentul inapoi. Am platit de toate, inclusiv – o consider personal best – penalizare pentru ca am intarziat plata taxei de rebransare!!! Adica in Romania, daca nu te rebransezi repede – fiindca nu stii cum – inseamna ca esti vinovat ca nu vrei sa te rebransezi repede (asta e o obligatie a fiecarui roman!!), deci te penalizam!

In final, ajung la Mecca (formerly known as locatia electrica de sub podul Grant unde puteam plati rebransarea), si ma lipesc de geam exact in momentul in care de cealalta parte, o doamna cu plovaras rosu venea sa inchida usa. Timpul incetineste ala Matrix, eu apuc sa apas clanta si sa deschid usa vreo 15 grade, ea mai face un pas (buf) si pune mana pe clanta. Eu: “am o mica problema... mica pentru dumneavoastra, dar mare pentru mine. Nu am curent... (nici o reactie, asa ca plusez) si nici nu se gasesc lumanari (decat la Bamboo cu 500K bucata, dar ea nu parea sa stie asta), nu am nici copie dupa buletin, nu am decat mare nevoie de curent, ca nu mai rezist inca o zi fara...”. Ea: cantareste cateva secunde situatia mea, fara a se misca din usa, apoi - inainte de a ma lasa sa intru, verifica pentru ultima oara: sigur noi vi l-am taiat?!? (imi venea sa ii zic: "m-ati prins, adevarul e ca nu l-am vazut pe ala care l-a taiat, dar dintre milioanele de oameni care taie curent in mod obisnuit in Bucuresti, eu va suspectez tocmai pe Dvs, doamna in plovaras rosu! De-aia am si intarziat cu rebransarea, stand cateva zile cu lumanari, chibrituri si lanterne, am vrut sa fiu sigur 100 % ca Dvs. personal mi-ati taiat curentul; acum sunt sigur, asa ca i-am raspuns.... ) DA doamna, am verificat, dumneavoastra sunteti. Ea: a, OK, intrati.

P.S. My PC message: "Power restored. Please report this to Microsoft Suport Center".

14 noiembrie 2006

Caut niste bannere!

Mi se par geniali oamenii care nu raspund niciodata la intrebarile directe. Stiti discutia aia care incepe cu o intrebare precisa, gen "mergem la masa?", si primeste raspunsul naucitor "caut niste bannere!". S-ar putea sa gresesc, dar "caut niste bannere" e raspunsul la intrebarea "ce cauti?", nicidecum la intrebarea "mergem la masa?". Pragmatic vorbind, nu ma interesa sa pun intrebarea "ce cauti?". Dar genialitatea oamenilor care raspund astfel e ca aduc in discutie latura emotional-afectiva (your inner bridget jones) Ce ar fi trebuit sa inteleg: nu m-ai intrebat "ce caut?" pentru ca te gandesti numai la tine. As vrea si eu sa merg la masa, insa din motive pe care nu le inteleg un sef mi-a cerut sa caut niste bannere care nu stiu cum arata, nu stiu unde sunt, si nu inteleg de ce am avut ghinionul sa pic tocmai eu la mijloc in chestia asta cu bannerele, in loc sa merg cu voi la masa linistit. Nu-i nimic, bucurati-va voi de masa, in vreme ce eu, lipsit de ajutor si de speranta, voi continua sa caut niste bannere.

In consecinta - dupa ce am innabusit-o pe my inner bridget - am hotarat ca de azi incolo sa ignor raspunsurile off topic, si sa imi continuu sirul intrebarilor indiferent de raspuns. De exemplu:
Eu: mergem la masa? El: caut niste bannere. Eu: luam masina mea? El: (consecvent, iritat): pai nu ti-am zis ca eu CAUT NISTE BANNERE? . Eu: pai decat sa mergem pana acolo cu bannerele, nu mai bine mergem cu masina mea?

P.S. Va anunt daca merge!

11 noiembrie 2006

leapsa pe o insula!

Am primit leapsa de la i-dana. 5 carti pe o insula pustie. M-am gandit serios daca sa iau carti pe care le-am citit deja (ceea ce e pare un pic stupid!), sau carti pe care nu le-am citit inca (si atunci cum naiba sa le aleg si sa le recomand?). Pana la urma, prefer sa iau carti pe care le-am citit dar merita sa le recitesc, si care sa fie “utile” in contextul dat.

“Cristo versus Arizona” de C.J. Cella – daca tot e sa stau pe o insula pustie, cred ca e obligatoriu sa iau o carte care nu vorbeste neaparat despre timp si spatiu, ci despre o lume extraordinara in care nimic nu se schimba, si intre vis si realitate nu sunt mari diferente. E o lume construita ca o spirala, in care se reia non-stop aceeasi poveste cu perspective diferite, intr-o fraza perpetua (nu are decat un singur punct, la final).

“Insula doctorului Moreau” de H.G.Wells – mi se pare obligatorie. In primul cand, pentru ca te invata faptul ca daca tot ai ajuns intr-un paradis tropical in care esti singur, poti sa combini veverita cu ariciul, ce a rezultat cu o marmota, marmotariciul rezultat cu un jaguar si tot asa, pana cand obtii o prietena. Mai mult, cartea garanteaza ca prietena redevine animalica si uita de tine dupa ce nu ii mai dai atentie (how cool is that?), iar tu in final scapi intr-o barca si nu vorbesti despre asta.

“Cum sa scrii un film in 21 de zile” de Viki King – recunosc ca nu am citit-o inca, dar daca e sa ajung pe o insula pustie, trebuie sa am ceva de facut: scriu scenarii pentru hollywood la fiecare 21 de zile (incluzand povestea cu Miss Marmotariciul 7smart, de la punctul 2). Macar sa am o sansa sa fiu bogat daca scap.

“Imprimatur” de Monaldi & Sorti: cartea asta pe langa Pendulul lui Foucault e ca Real Madrid pe langa Steaua (pe Bernabeu, ca sa nu para asa mare diferenta :). E o carte foarte “baroca”, plasata in finalul Evului mediu, care se hraneste din mii de detalii istorice, filozofice, din intrigi pline de aluzii jenante (si zice-se reale) despre Papalitate, din psihozele delicioase ale unor oameni inchisi intr-un han langa Roma anului 1683, din retetele absurde pentru a indeparta ciuma de care nu esti contaminat… Cred ca numai pe o insula pustie voi apuca sa o recitesc cu linistea si atentia pe care o merita.

Ultima carte. Tough choice. Primul impuls, as lua Don Quijote de Cervantes. Gandindu-ma insa ca am ajuns singur pe o insula pustie, si nu e acolo nici Laetitia Casta, nici Pussy Cat Dolls, nici macar Moni cu Iri sa faca live o emisiune “no comment”, cred ca trebuie sa iau, realist vorbind, “Idiotul” de Dostoieski.

Cu leapsa mai departe e complicat. Nu prea cunosc pe nimeni in blogosfera. Dupa ce-am citit alte bloguri, m-am gandit sa mearga leapsa mai departe la sowhat, pentru ca - asa cum ii spune numele - nu poate sa faca mare caz pe chestia asta :) .

Adevarul despre femei - episodul 1

M-am inselat! Mult timp am crezut ca e justificat ca femeile sa petreaca ore intregi pe drumul intre oglinda si sifonier, pentru a face tuning la o tinuta glamouroasa. Ajunsesem la o rezistenta psihica onorabila ca unic membru al juriului celui mai important concurs din lume. Ma refer la acea goana sfasietoare de schimbare a rochiei rosii (nu imi sta bine cu rosu, ce naiba vad barbatii la rochiile rosii?) cu cea alba (imi face fundul mare!), apoi cea verde (ea: iti place? Eu: da, e OK! ea: deci nu iti place, ma minti, o schimb!), apoi cea aurie (ea: vai ce bine imi sta, eu:- nu spun nimic, sunt atat de aproape de victorie!- Ea: ...dar nu am pantofi la ea, nu pot sa o port... inca!) apoi cea neagra (ti se pare prea simpla? Parca nu imi vine bine in talie ? Se potriveste cu colierul asta ? Sa o incerc din nou pe cea alba?).

In urma acestui proces repetat fara exceptie in toate relatiile mele, devenisem un Tom Ford de sufragerie, eu insumi aparatorul celor 2 ore minime necesare unei domnisoare pentru a-si alege tinuta care sa-i asigure supravietuirea sociala. Numai ca pozitia mea a fost zguduita de clipul de mai jos. Pentru toti barbatii din Romania, exista acum dovada ca o domnisoara poate schimba o rochie in 1-2 secunde, in timp ce danseaza si cad confetti pe ea. Si poate face asta over and over again. Fetelor, aveti ceva de spus in apararea voastra?

09 noiembrie 2006

Drept la replica!

Astazi e o zi istorica. Cineva (in afara de boo, careia ii multumesc in mod special) a tratat blog-ul meu ca pe ceva serios. Ba chiar am primit si un drept la replica, referitor la asta. Ma simt aproape ca si cum conduc un organ de presa (brrrr).

Mai jos dreptul la replica primit de la Mr. K si nemodificat, adnotat cu observatiile mele in rosu :) :

"in primul rand, "dejunul"oferit de 7smart (bine ca esti tu desptept ba,
7smart) a constat NUMAI in apa plata (vorba lui Al Bundy - ahh, m-am giftuit)
(e adevarat ca a baut numai apa plata, dar asta e dovada modului in care afecteaza pe termen lung apa plata functiile vitale. Ce instinct de supravietuire urbana are cineva, daca refuza o masa gratis la un restaurant in centru, in schimb bea apa plata?)
in al doilea rand nu inteleg ce atata caz pentru un amarat de pahar de apa. Sa inteleg ca sapteistet nu a invatat pana la varsta asta ca apa plata e apa minerala fara pretiosul continut de bule? mai clar ca sa zic asa - apa minerala este apa - in care sunt saruri minerale.... (nu cumva toate sarurile sunt minerale? Exista si unele de plastic? probabil ca mr. K. crede in continuare in bucatarul elvetian care vine, isi baga degetutzul in bidonul cu apa de la robinet, gusta si zice - e buna, dar ca sa iasa adevarata apa plata, ii mai pun un praf de sare minerala!). Dupa cum cafeaua este tot apa - in care se pune cafea - sau apa cu bule este apa in care s-au bagat bule! (tin sa mentionez ca unele bule traiesc in apa minerala de la nastere. Apa aia in care se pune bule e... sifon - scuzati expresia!). cat despre saracu zorro... asta nu cred ca ar avea prea multe de obiectat nici daca ar bea apa direct din baltoaca, cu tot neamu' lui balinotomberonez cu tot..." (precizez ca Zoro are un singur R ca sa se diferentieze de Banderas, si nu bea apa plata daca curge apa la robinet; numai obligat de inimi nemiloase bea Evian expirat).

Mr. k

08 noiembrie 2006

Still water?

Astazi - la dejunul oferit de 7smart lui Mr. K. pentru ca s-a milostivit sa-mi scrie ceva despre blog (aviz amatorilor :) ) - am realizat 2 lucruri surprinzatoare :
a) Mr. K. bea apa plata; b) apa plata poate expira (are chiar o data a expirarii pe sticla). Sa o luam pe rand:

Cine naiba bea apa plata fara mustrari de constiinta? Cat de fair e asta fata de vechiul robinet de acasa? Cum arata ziua in care cineva zice “hmm, de astazi cred ca merita sa dau 50.000 de lei pe o sticla de apa plata, in loc sa beau apa de la robinet”. La obiectiile mele s-a raspuns cu o tirada despre cat de sanatoasa e apa plata, care nu are bacterii, clor, “e echilibrata din punct de vedere oligomineral”! No shit! Pai cum naiba a supravietuit pana acum 90% din populatia Romaniei? Cum de are bunica mea 81 de ani, daca ea nu a vazut apa plata decat la televizor? Cum de a supravietuit Zoro (motanul balinezo-birmanez) pana acum, daca a baut doar apa de la robinet? Oare ar trebui sa ii dau de acum Evian, sa recuperez anii in care i-am creat fara intentie un deficit “oligomineral”? Oare doarme 18 ore pe calorifer din cauza clorului si a bacteriilor din apa pe care a baut-o de 5 ani incoace? Si daca nu-i place? Daca pe Zoro il deranjeaza continutul redus de sodiu (am aflat si asta e un avantaj al apei plate), cum sa il oblig sa o bea?

Trecand mai departe, ajungem la partea in care apa plata expira. Mi se pare genial! Cum poate sa expire apa plata? Adica daca sta in lac nu expira, stiucile traiesc bine mersi (de cateva mii de ani, mai precis), dar daca ajunge in sticla sau la pet, nu o garantam mai mult de-un an (de aia chimistii aia de la un laborator din Elvetia o fac mai plata decat e ea in lac)? Ce naiba se strica in ea? Comon people, e hidrogen si oxigen, nu cred ca se naste viata (precum dinozaurii) in sticla mea din camara dupa un an! Pe bune, poate sa imi explice cineva cat de mare e riscul daca beau apa plata dupa ziua in care a expirat? “Hmm, are un gust ciudat! Miroase-o si tu! Nu, miroase-o tu! Crezi ca mai e buna? Nu cred! Ok, hai sa o punem la flori!”

P.S.: Eu beau de obicei cafea, si in pauze apa minerala. Am incercat si una si alta pe Zoro, dar a protestat violent, asa ca momentan ramane pe apa de la robinet, pana la testul cu Evian expirat.

Cititorii se exprima!

Cand am spus prietenilor mei ca ma apuc de scris un blog depre stand-up comedy, in dulcele stil romanesc am primit incurajari: nu o sa iti iasa, nu stii nimic despre blogging etc. Iata ca dupa cateva saptamani, chiar le-am trezit interesul. Uite ce mesaj am primit (cred ca de bine, inca nu m-am prins):

Cum e aia sa scrii despre stand-up comedy?
Russel Davies (un hotshot prin lumea planningului) ar intreba "cum poti sa dansezi despre arhitectura?" si ca de obicei, filozofia hotshots-ilor ne ajuta foarte mult!
Genul asta zic – tine foarte mult de spontan, de oral, de happening! Si se intampla in picioare, oameni buni! (de unde si numele...). Si atunci, revin: cum naiba poti sa existi pe site ca stand up comedy? Ce se intampla cu interpretarea? Pierduta-i ’mimica si elocinta (dintr-o data televizorul pare interesant), se duce-n...
beep harul imitarii oamenilor si dobitoacelor (hai nu fiti ipocriti si nu strambati din nas – cu totii am ras cand, sa zicem, Gyuri Pascu ii imita pe Pavarotii sau pe Nastasii). Unde-s ocheadele complice cu publicul, unde-i patosul climax-ului? Dead and gone (de asta nu cred ca o sa-i iasa lu asta verde si smart blogu').
...Ce ne ramane, deci?
Aaaa, (thinking, thinking) aaaaa (thinking, thinking) - evrika! TEXTUL
make no mistake, textul chelit de tot: de tot ce fura ochiul, de tot ce castiga bunavointa, de tot ce il poate «vinde». Ideea pura adica. Pe scurt, ce-i mai greu – adica poanta.
Asa ca succes! (cat o sa te mai tina).


Contribution from Mr. K.